(Editura Polirom, 2002, traducere de Dan Croitoru)


Ian McEwan face parte dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani – drept mărturie stă și filmul lui Joe Wright, Atonement.

L-am „cunoscut” pe Ian McEwan la masa din bucătărie, într-o după-amiază de iarnă, când stăteam cu ochii fixați pe Durabila iubire, ce stătuse multă vreme în grămada de cărți necitite de la Cotidianul, și-mi doream ca, pentru câteva ore, să trec pragul înspre o altă bucătărie dintr-o altă lume.

Grădina de ciment (publicat în 1978) e romanul său de debut, probabil și cel în jurul căruia s-au iscat cele mai mari „scandaluri”.

Ian McEwan te hipnotizează de la primul rând, te prinde în chingi și te poartă, frază cu frază, capitol cu capitol, în lumea personajelor sale aparent „comune”.
E o bucată din viața a patru frați, Jack (conducătorul povestirii), Julie, Sue și Tom.
Aparent este o poveste despre libertățile la care visăm în copilărie – libertăți mărunte gen petrecerea unor ore singur, în propria-ți casă, fără ochiul pătrunzător al părinților; în fapt, e îngropatul copilăriei tipice într-o pivniță sub un strat gros de ciment sub care se ascunde moartea.
Decesul părinților, le aduce celor patru copii libertatea „visată” și lansează cititorul în spațiul straniu al casei din mijlocul unui „no other man’s land”. Interesante sunt raporturile dintre frați: incest, supunere, dominare, transformare, subjugare, interesante sunt și psiho-patologiile „deviate” prezente în carte.

Grădina de ciment e scrisă în propoziții și fraze scurte, „pasajele” descriptive sunt succinte, însă îți creează filmul exact al spațiului și încăperilor.
E mult mai incitantă ca Durabila iubire, în mod sigur ... poate chiar mai bine scrisă.

Aștept să deschid paginile Amsterdam-ului.



Leave a Reply