După cum există mai multe nuanțe de maroniu și tonuri de sepia cu mai mult roșu sau mai mult galben, la fel există cărți și cărți, dar mai ales autori sau ... autoare. Există cărți pe care le deschizi și încet-încet te vâri în universul lor. Există însă cărți pe care le deschizi și simți pe neașteptate cum ceva metalic îți despică țeasta, liniștită până atunci, și-ți toarnă cuvinte (care nici măcar nu au nevoie de majuscule la începutul propoziției pentru a-și amplifica semnificațiile) care ajung direct în sânge, fără nici măcar o curbă a drumului și care îți picură picantul din ele, iar senzația de iute, amestecată cu nepregătirea, te fac să sorbi fiecare pagină și să-ți dorești, paradoxal, să nu se mai termine ceva ce îți chinuie sângele ce picură din țeasta despicată de ceva-ul metalic.

Involuntar, nedorit și deloc visat, stau imprimate în codul nostru genetic prejudecăți ce adeseori se transformă în principii (codul nostru genetic aka. codul familial genetic, codul de nație genetic, codul de castă – castă a femeilor - genetic). Pe cele din urmă Elfriede Jelinek, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură (2004), le așează frust, rece, fără menajamente și cât se poate de direct-tăios în romanul Amantele. Prejudecăți-principii de care încerci să scapi; prejudecăți-principii pe care nu le suporți și care îți repugnă, dar care, fiindcă sunt prejudecăți-principii imprimate genetic, nu le poți ocoli și, mai devreme sau mai târziu, își scot capul urât și pestilențial din ascunzișul lor ce poartă sângele în vene.

"fiecare și-a încleștat dinții în trupul celuilalt și sălășluiește acolo ca un vandal, trăiește și se hrănește din el, asta se numește o simbioză."

Pentru Brigitte – femeia oricând înlocuibilă și inutilă, ce are în dotare foarte puțin creier - bărbatul este echivalent cu eliberarea unui pașaport social (vorba lui Florin Chilian); pentru Paula încă există vise de a se eschiva de la ce e genetic înscris în sângele ei, însă, odată cu apariția bărbatului, visele devin din ce în ce mai blurate și se ajunge ca până și visele să uite de Paula.

Măritișul poate fi echivalentul decăderii, iar destinul femeii e unul făcut și nu un ceva anume pe care îl deții, așa cum se întâmplă în cazul unui bărbat. Pierderea bărbatului poate duce la decădere; dacă însă e apucat bine de tot, cu toată forța și mâinile din dotare, poate devenii istoria femeii, istorie plină de o constată datorie și muncă ... multă muncă pentru păstrarea bunului dobândit. În astfel de cazuri iubirea nu poate fi decât corectă și nu e nevoie să pui semne de întrebare în dreptul a ceea ce e dragostea, căci, în astfel de cazuri, altceva nu are ce să fie. Toată lumea unei femei și realizarea supremă e reprezentată de bărbatul de lângă ea.

Ascultând atent gândurile ce mișună în creierul Brigittei și al Paulei, se naște senzația că acesta a fost programat să funcționeze după logica sistemul binar: 0 pentru fals și 1 pentru adevărat, sistem în care ești nimeni și nimic atunci când apare cifra 0 sau ești totul atunci când rezultatul e numărul binar 1 - bărbatul. După aceeași logică, un nou născut, rodul dintre un el și o ea nu poate fi decât o donație: donație făcută lui, familiei, lumii.

N-am pus niciodată mare preț pe manifestări de genul feminismului. Mi s-a părut întotdeauna plin de falsitate, dar mai ales inutil și o mare stupizenie; dar dacă te lovește în țeastă precum cartea lui Jelinek și e nevoie de el pentru a-ți conștientiza prejudecățile-principii ale castei feminine, atunci să-i fie existența cât mai lungă.