Cartea lui George Steiner – Moartea tragediei, apărută pentru prima dată în 1961, tradusă în limba română abia în anul 2008, este un minunat eseu, care le vorbește, nu doar specialiștilor în teatru (teatrologilor, actorilor, regizorilor), ci și celor care se simt îndrăgostiți de acest fenomen cultural – teatrul.

Moartea tragediei, poate fi citită la și la nivelul de eseu-istorie-document, cu aplicație asupra formei dramatice serioase, tragedia. Cititorul se află în fața unei cortine care, odată ridicată, îi deschide multiple pânze colorate pe care stau zugrăvite antichitatea greacă, teatrul englez renascentist, clasicismul francez, romantismul, realismul și, în cele din urmă, paleta multiplă de “isme” ale secolului XX.

Moartea tragediei poate fi citită și pe un nivelul în care stă așezată dorința celor care au urmat civilizației grecești de recuperare, recreere a unui fenomen teatral ce pare de neegalat – tragedia absolută, cum o numește Steiner, adică tragedia marcă a antichității grecești; chinurile, sforțările, mai puțin reușitele celor închistați în lumea raționalismului critic generator de poetici și dornici de ivire, din spatele programelor-poetici, a unei forme perfecte care să rivalizeze cu trecutul – antichitatea elină.

Moartea tragediei, în ciuda titlului imperativ, închis în afirmația de pe copertă, lasă deschisă problematica morții formei dramatice adusă în discuție; poți opta pentru susținerea sintagmei ce stă “cap de afiș”, poți să te așezi de partea celor care socotesc că tragedia nu a fost îngropată de sfârșitul unei civilizații, ci doar și-a modificat și revizuit felul ei de a ființa în lumea teatrului; sau ... poți să speri că cineva, undeva, cândva îi va da o “nouă viață și un nou viitor”.

În prefața ediției Galaxy Book, Steiner își privește critic teza de doctorat, inițial respinsă de Oxford, sublinează punctele care ar fi trebuit accentuate, dar mai ales face o remarcă interesantă legată de criticile apărută după publicarea acesteia; dintre toți care au dezvăluit lipsurile acesteia, îl preferă pe acela care spunea că un titlu atât de frumos a fost irosit pentru o operă ca aceasta. Rămâne ca cel care citește cartea lui Steiner să confirme sau să infirme această declarație critică.