teatrul e, înainte de orice, o opțiune de gust, de estetică subiectivă personală. acest principiu se poate aplica atunci când alegi să vizionezi spectacolul X în detrimentul spectacolului Y; același principiu se poate aplica atunci când traduci, prin clișee banale - cum ar fi „mi-a plăcut” sau „mi-a displăcut”– impactul pe care l-a avut asupra propriului sistem de valori o anumită producție teatrală. principiul mai sus menționat se poate aplica atunci când preferi, din fotoliul confortabil de spectator, un anumit fel de a face teatru: clasic, experimental, postdramatic, teatru sport ... și lista poate continua.
Teatrul de improvizație e o categorie aparte de manifestare teatrală. Spectacolul de improvizație nu e cuprins în limitele clasice ale spectacolului de teatru (text, adaptare pentru scenă, viziune regizorală); e ... improvizație desfășurată între propriile sale linii de particularitate. Keith Johnstone, numele avizat în sectorul teatrului de improvizație, deține licența în teatru sport, precum și în alte trei forme de teatru de improvizație (Micetro Impro, Gorilla Theatre, The Life Game).
Vlad Massaci e regizorul care a adus acest tip de teatru la noi în țară, precum și pe scena Teatrului Național din Tîrgu-Mureș, propunându-ne Campionatul de improvizație.
Campionatul de improvizație este unul dintre spectacolele care aduce cu el o atmosferă creativă, revigorantă, competitivă în clădirea plină de istorii peste care s-a așezat praful a Teatrului Național Tîrgu-Mureș. Antrenorul Vlad Massaci, asistat de antrenorul secund Mihaela Sârbu, a desenat câmpul de joc în care cei 8 actori-jucători își dispută punctele puse în competiție, susținuți de muzica pianistului Nyágai Istvan și depinzând imperios de flexibilitatea, deschiderea, dar mai ales de cheful de joc al publicului aflat în Sala Mică a Teatrul Național.
Cum decurge un „meci” din cadrul campionatului de improvizație?
Avem un conducător de joc - cel care ne face cunoscută fiecare rundă (cum se desfășoară, cum se adună puncte) și care conduce, în fapt și publicul, avem două echipe - în cazul de față echipa Improletarilor și echipa Plătitorilor de Improzite, și un set de jocuri prestabilite la nivel de schiță ce așteaptă să fie ... improvizate în funcție de cuvintele-cheie și temele culese din sectorul publicului.
Îmi amintesc de o seară de vineri în care am asistat cuminte și plină de așteptări la reprezentația Campionatului de improvizație; nu are importanță cine a fost conducătorul de joc (căci la fiecare reprezentație a Campionatului conducătorul e altul), nu are importanță cine a făcut parte din echipa Improletarilor sau din echipa Plătitorilor de Improzite, nu contează cine a stat pe tușă în acea seară, nu contează care dintre cei șase actori a fost mai receptiv sau creativ, mai inteligent în a transpune cuvinte în imagini specifice unui astfel de tip de teatru, nu contează cine a obosit sau cine s-a jucat cu mai multă plăcere. Important e rezultatul: o echipă de actori și un pianist, antrenați de un regizor de primă ligă, care au reușit să câștige partida cu un tip de teatru care îi solicită la un alt nivel decât cele cu care au fost obișnuiți până acum.
Notă:
Fișă de spectacol:
Joacă şi se joacă:
Rareş Budileanu, Csaba Ciugulitu,
Mihai Crăciun, Costin Gavază,
Ionela Nedelea, Elena Purea-Todoran,
Liviu Topuzu, Ion Vântu
Pianist: Nyágai Istvan
Antrenor: Vlad Massaci
Antrenor secund: Mihaela Sârbu
Regia tehnică: Stelian Mihai Chiţac
