A apărut o eroare în acest obiect gadget


editura Humanitas, 2007, traducere din engleză și note de Antoaneta Ralian


întâi dreptul și apoi stângul și pas și iarăși dreptul și din nou stângul și pași pași ... și-n toată matematica asta construită din cotidian și executată pe nesimțite, ceva te face să spui “stop joc!” pentru o secundă; poate fi o privire, o respirație în urechea stângă sau o istorie a iubirii închipuită de Nicole Krauss. și începi să prinzi dragoste de o poveste și de siluetele ce se umplu de carne și prezent-trecut-prezent.

prea puține lucruri știam despre Nicole Krauss. natura feminină m-a trădat și ochii s-au aplecat asupra titlului: istoria iubirii. curiozitatea a dat de două ori din gene și paginile parcă se citeau singure.


Leo Gursky și-a dorit să scrie. niciodată n-a făcut vreun pas către profesionalizarea visului. însă, rândurile adunate în caiete și scrise pentru Alma, fata de care s-a îndrăgostit la zece ani, au parcurs un drum deloc previzibil: s-au strâns în jurul unor coperți de carte, au fost publicate de altcineva și-au început să influențeze alte destine.


“a fost odată un băiat care iubea o fată, iar râsul ei era o întrebare pentru al cărei răspuns ar fi meritat să-și dedice întreaga viața.”


cam acesta e axul în jurul căruia gravitează întreaga poveste a scriitorului care nu știa că e scriitor - Leo Gursky, un bătrân ce-și așteaptă, încă de la prima pagină, moartea și și-o închipuie în nenumărate schițe de evenimente.


același ax servește drept corp ceresc principal al lumii Almei – o adolescentă de 15 ani, ce și-a primit numele din fascinația pe care istoria iubirii tipărită a exercitat-o asupra poveștii părinților.


în ciuda titlului ațâțător și oarecum plin de siropuri, cartea lui Nicole Krauss e un manual al unei istorii personale, ce poate fi asemănată cu un lung șir de scări pe care tot urci și descoperi treptele poveștii. cu cât înaintezi observi că numărul treptelor se alungește. prezentul se amestecă cu trecutul și nu te lasă să te pierzi între suprafețele orizontale ale scării. umorul se servește asezonat cu melancolie și replici-ștampilă al căror tuș nu mai poate fi șters din suflet.


“Și într-o zi stăteam și mă uitam pe fereastră. Poate contemplam cerul. Pune și un idiot în fața ferestrei și ai să te trezești cu un Spinoza.”


“Pancreasul mi-l rezerv pentru clipele când îmi amintesc de tot ce-am pierdut. (…) Nemulțumirea de mine însumi: merge la rinichiul stâng. Ratările personale: la intestine. (…) Suferința uitării: localizată în șira spinării. Suferința amintirii: tot în șira spinării.”



2 Comments to “Nicole Krauss – Istoria iubirii”

  1. cătălin says:

    sună interesant chiar şi pentru "natura masculină".

Leave a Reply