A apărut o eroare în acest obiect gadget









am primit cadou de ziua mea (în noiembrie 2008) excursia la Sibiu și biletul de intrare la Faust-ul lui Purcărete. am așteptat momentul cu nerăbdarea copilului ce smulge staniolul de pe ciocolată, având transpus apriori, pe papilele gustative, senzația de dulce. tot drumul până la Sibiu a fost pavat cu flash-uri în care figurau secvențe din Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului și Cumnata lui Pantagruel (Omagiu lui Rables), ambele văzute în confortabilul fotoliu de spectator și nu în fața unei camere de filmat care se forțează să redea senzații palpabile. la sfârșitul celor aproximativ două ore și jumătate de spectacol, papilele gustative au resimțit o aromă de ciocolată amăruie - nu spun că soiul ăsta de ciocolată n-o poftesc, dar când te aștepți să guști dulcele și ți se servește amăruiul, parcă ceva nu e ordonat firesc.


Atunci când spui dramaturgie sau literatură germană spui Goethe și Faust. O operă impresionantă. Citești, simți, se nasc senzații în mintea ce operează cu instrumentele sufletului. Pactul nesăbuitului Faust cu perfidul Mefisto rămâne impregnat în rețele neuronale și îți stârnește nenumărate gânduri și semne de întrebare ce atârnă deasupra propriului tău cap. Din întregul proiect închipuit de Goethe, partea I a zgârie-norului, cu titlul Faust, e probabil cea mai cunoscută urechii; partea a II-a, destinată de la început lecturii, pune un strat superior de beton peste prima megastructura.
Purcărete, așa cum el însuși declara într-un interviu, este adeptul textelor clasice, dar mai ales lucrează proiectele impuse. La fel s-a întâmplat și cu Faust.
Din zgârie-norul lui Goethe, Purcărete a ales scheletul pe care șade povestea: trei momente marcă – pactul cu diavolul, Noaptea Valpurgiei, moartea lui Faust. A optat pentru traducerea lui Ștefan Augustin Doinaș, creându-și propriul scenariu concentrat – așa cum el singur îl numește. Rezultatul e un spectacol de aproximativ două și jumătate ore, în care, cel ce privește este vârât în lumea spectaculoasă a lui Faust.



Spațiul-cadru, parte inseparabilă a spectacolului, a fost scrutat atent; uzina Simerom din Sibiu (locul inițial al spectacolului), a fost redecorată și adaptată pentru un spectacol de teatru - hala e imensă și ascunde nenumărate spații, iar ecoul ei, atunci când e goală, probabil, îi șoptește urechii cuvinte mefistofelice; doar ea putea să îi ofere adăpost Faust-ului lui Purcărete.

Mâna trage cortina albă postată în fața ochilor și drumul începe.








Se aud voci ce nasc cântece de Paște și ochiul descoperă camera de studiu și de studenți a profesorului, plină de tot soiul de elemente; în ea zac aruncate cărți și hârtii sau stau așezate cuminți, pe rafturi, borcane cu licori miraculoase, bufnițe împăiate și încarnări mefistofelice. Discipolii formează un grup compact – identici și fără personalitate, se mișcă și gândesc toți ca unul. Sosirea și plecarea lor e gălăgioasă și ritmică. Faust își varsă disperările, disperări ce iau traseul unui fum dus până la nările lui Mefisto. Din raftul lui din bibliotecă, Mefisto coboară, se transformă și retransformă și pare că se scurge prin întreg spațiul, iar într-un final, își scoate din geanta-diplomat documentul ce se va semna cu sânge – pactul e contractat, vizita în odaia celor șapte Margarete a fost întreprinsă, prin urmare, să înceapă călătoria!








Porțile au fost deschise, spațiul lasă ochiul să-i vadă adevărata dimensiune și adevăratele-i ascunzișuri și din fotoliul de spectator, ești ridicat de nenumărate închipuiri fantastice, treci pragul de iarbă verde și ajungi în plină Noapte a Valpurgiei – toate spiritele, vrăjitoarele, demonii și oamenii cu cap de porc dansează, sărbătoresc și se unduiesc deasupra ta. Petrecerea mare e acompaniată de o orchestră ce scoate ritmuri rock, iar ochii mefistofelici te privesc din spatele ecranelor ce împânzesc spațiul destinat desfătării, indiferent unde te-ai poziționa ca să simți mirosul grandioasei sărbători – se bea vin, sângele curge, hălci de carne sunt servite, se scuipă foc, se dansează, mișcările sunt lascive și aduc cu ele miros de pofte trupești; simțurile uită că, de fapt, e o festivitate închinată primăverii (pretextul) și te desfăți spărgând zidurile limitelor (contextul) – un bâlci Valpurgic în toată spectaculozitatea sa.






Noaptea se stinge. Porțile se închid. Bâlciul pare un vis. Ochiul e transpus din nou în camera de studiu a lui Faust. Un grup de meșteri îi pregătește sicriul, apar, rând pe rând, Grija, Datoria, Nevoia, Lipsa, iar, la urmă, Moartea, care aduce cu ea, universul miniatural – ce a luat forma unei machete - al lumii profesorului, care stă și-și contemplă propriul areal de viețuire; cu ochii acoperiți, Faust doar simte sărutul Morții; Mefisto, pierdut între sunetele glasurilor ce răsună, uită de sufletul contractat ce poate fi „furat” în voie de îngeri.






Pe parcursul celor aproape două ore și jumătate, ți se întipărește adânc în minte că afișul pixelat ce recompune chipul lui Faust e construit greșit. Chiar și titlul spectacolului ar fi trebuit să fie altul. Poate Mefisto...dar în nici un caz Faust. Căci rămâi cu senzația unui Faust fără...Faust. Rolul construit de Ofelia Popii nu poate fi cuprins în câteva propoziții, iar starea pe care energia ei ți-o degajă trebuie simțită și nu redată. E spectaculoasă. E încântătoare. Îi simți puterea interioară revărsându-se și făcându-te să te îndrăgostești de unul dintre cele mai demonice personaje ale dramaturgiei.



Muzica lui Vasile Șirli, costumele Liei Manțoc, decorul și luminile lui Helmut Stürmer, partea video concepută de Andu Dumitrescu, regia semnată de Silviu Purcărete, dau naștere unui spectacol-eveniment, unui spectacol spectaculos, din care nu lipsesc actorii-masă manevrați matematic, actorii-fetiș ai lui Purcărete, ironia și umorul fin. Dar ... spiritul cu ce se alege? Ești impresionat. Într-adevăr totul e încărcat de spectaculozitate. Dar toate acestea nu pot masca ce stă ascuns în spatele grandiosului - și anume comercialul; iar acolo unde îl simt, mi se pare că teatrul își pierde vraja.

Odată cu Faust, am înțeles de ce Hans-Thies Lehmann îl citează pe Purcărete în Postdramatic theatre. Însă nu pot să uit flash-urile în care se ivesc bucăți din bijuteria Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului, din care lipsea spectaculosul ostentativ și în care găseai vraja camuflată în spatele acelui tip de teatru în care actorul precede evenimentul, iar nu evenimentul este urmat de actor.




Notă:

Sursa foto: click aici

Fișă de spectacol

Data premierei 20 septembrie 2007
Faust
Dupa J. W. Goethe
Scenariul si Regia: Silviu Purcarete
Decorul si luminile: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Mantoc
Muzica originala: Vasile Sirli
Orchestratia: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent de scenografie: Daniel RadutaCu:Faust:Ilie GheorgheMefisto:Ofelia PopiiMargareta:Tania Anastasof, Medeea Dobrota. Doris Faff, Astrid Hermann, Irina Mihai, Aneea Oprin, Ana Maria Telebus
Cu: Johanna Adam, Maria Anuşcă, Emoke Boldizsar, Lerida Buchholtzer, Irina Deak, Diana Fufezan, Laura Ilea, Dana Maria Lăzărescu, Rodica Mărgărit, Gabriela Neagu, Renate Muller Nica, Veronica Popescu, Eleonora Poşircă, Mariana Presecan, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Dan Glasu, Tomohiko Kogi, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Doru Presecan, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Steve Walter, Alexandru Deac
Studentii Universitatii „Lucian Blaga" Sibiu, Sectia Actorie: Dana Anghel, Simina Contras, Raluca Covrig, Teodora Domnariu, Lorelei Gazawi, Claudia Gherghel, Bianca Goada, Iulia Mihaela Grigore, Emilia Iancu, Alina Irom, Laura Luca, Ilinca Mateescu, Iulia Merca, Diana Sofia Murarus, Florentina Neagu, Alexandra Petrasciuc, Romina Stroia, Andreea Soaica, Doriana Taut, Gabriela Tica, Arina Trif, Codruta Varadi, Mihai Alexandru, Florin Besoiu, Liviu Bledea, Gabriel Budur, Alex Deac, Catalin Grigoras, Alexandru Verzescu, Laurentiu VladImperium Band: Dorin Pitariu (chitara), Calin Filip (bass), Lucian Fabro (percutie), Ciprian Oancea (claviaturi)
Cristian Stanca (Lupul)
si Felix (Câinele)



Leave a Reply