A apărut o eroare în acest obiect gadget








mi-aduc aminte că era o dupa-amiază de vară în care ploaia cădea sâcâitor. stropii încolonați nu făceau altceva decât să prelungească tăcerea care se așezase peste cetate. nici un pas, nici un vârf de umbrelă nu se ivea dincolo de drum. până la urmă s-au strâns vreo două duzini de oameni. Attila Bartis își lansa Plimbarea la Tîrgu-Mureș. îl priveam atentă în timp ce rostea pasaje din propria-i carte și-mi spuneam cât de ușor ar fi să te îndrăgostești de un astfel de om. după un an, am deschis cartea cu autograf. am înțeles de ce ar fi fost insuportabil de ușor să te îndrăgostești de Attila Bartis.








Editura Polirom, 2008, Traducere din limba maghiară de Marius Tabacu


M-am plimbat de mână cu Attila Bartis. M-a purtat într-o lume plină de cruzime. Mie îmi vorbea copilul din spatele acestei povești. O poveste al cărei fundal social și istoric îl poți reconstrui cu ușurință (societatea maghiară după Al Doilea Război Mondial, Revoluția Maghiară din 1956). Plimbarea prin viață a unui copil; plimbarea către maturizare. Și ce maturizare! Într-o lume în care bătrâni ciudați dau lecții de viață și supraviețuire, în care crești în timp ce ei mor unul câte unul. O lume în care copilăria se rezumă la câteva clipe și acelea distrosionate și pline de experimente bolnave. Moartea pândește cu ochi lingușitori și sadici pe tot parcursul acestui drum. Copilul privește, lipsit de inocență, candoare și sensibilitate, tot acest univers plin de puroi și putred. Copilul crește fără a-și copilări copilăria. Copilul se maturizează. Copilul aduce pe lume un avorton ce va fi păstrat într-un borcan cu formol. Plimbarea e a unui copile.


„Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfingeau în praf. Iarba uscată era la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. ”*


„Totul a început, nu-i așa, cu faptul că am tranșat câteva animale. Pisicile din întâmplare, găina pe ascuns și cel mai mult m-a șocat faptul că, după intervenția mea, nu a mai rămas în viață nici una. Așadar, din uvertură lipseau tocmai cele ce ar fi constituit cricumstanțele unei copilării obișnuite. Bucuria descoperirilor, a mirărilor, a misterelor. De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama mea față de puiul acela mort a fost o copilărie, dar dacă te caci pe tine de teamă nu înseamnă neapărat că ai și avut o copilărie adevărată. Pizda mă-sii de viață, dați-mi voie să-mi definesc copilăria prin aceste bucurii de doi bani, ca astea, deși, cronologic, nu e tocmai corect”**



*, ** Attila Bartis, Plimbarea, p.155, p.137



Sursă foto:

cultura.inmures.ro – tot acolo puteți urmări un interviu cu Attila Bartis







Leave a Reply