Au trecut 408 ani de când Shakespeare a scris tragedia prințului Hamlet. Mai toți actorii și-au dorit ca, măcar o dată, să-l joace pe prințul danez. Regizorii și-au atașat și ei la CV, din varii dorințe sau obsesii, piesa lui Shakespeare. Au apărut nenumărate adaptări cinematografice (interesantă mi se pare adaptarea din 1900, cu titlul Le Duel d'Hamlet - în care Sarah Bernhardt e Hamlet sau versiunea lui Michael Almereyda cu Ethan Hawke) și readaptări teatrale postmoderne ale Hamlet-ului shakespearian – un exemplu e, Hamletmachine, piesa dramaturgului Heiner Müller.

Peter Brook e unul dintre regizorii care a reușit să creeze noi viziuni, perspective și puncte de referință în teatru. Grotowski îl considera, alături de Eugenio Barba și Living Theatre unul dintre copiii lui Antonin Artaud. Indiferent de punctul de referință al observatorului, Peter Brook aduce neașteptatul și magicul pe scena de teatru. În The Shifting Point Brook spunea că „teatrul e stomacul în care mâncarea se metamorfozează în două cantități egale: excremente și visuri”. Pornind de la această afirmație aș adăuga: Brook digeră ingredientele teatrale și le elimină sub formă de visuri. Ingredientul folosit atunci când gătește, mitul – fie că e vorba de Marele Will sau orice altă poveste exemplară – e asezonat cu primordialul, cu o constantă întoarcere la rădăcini, cu o sinteză permanentă între cultura Estului și cea a Vestlui.

The Tragedy of Hamlet
Filmat la Théâtre des Bouffes du Nord
Regia Peter Brook
13 personaje și o distribuție internațională
Textul shakesperian redus la 2 ore și 14 minute și un ... covor roșu, cu liniile trasate asemeni unui tatami japonez - astfel e creionat în coordonate majore spectacolul filmat al lui Brook.

Danemarca e o închisoare,

pereții de la Théâtre des Bouffes du Nord – de culoarea sângelui, cu tencuiala aplicată zidului asemeni unei scoarțe pe o rană deschisă – par a fi asamblați în jurul covorului–spațiu de joc, la rândul său purpuriu, covor alături de care mai populează spațiul câteva perne și măsuțe; se proiectează, din aceste elemente, o Danemarcă descompusă, dar care mai păstrează încă substraturi maiestuoase

iar familia regală e multinațională

Adrian Lester (Hamlet) e de origine jamaicană, Jeffery Kissonn (Claudius, Fantoma) e un actor de culoare, Shantala Shivalingappa (Ofelia) e o cunoscută dansatoare de origine indiană, crescută la Paris, Rohan Siva (Guildenstern, Laertes) e englez de origine din Sri Lanka, Asil Raïs (Rosencrantz) e de origine indiană, Yoshi Oida (Primul actor) e un cunoscut actor japonez performer al tradiționalului teatru Nô și al clasicului kyogen, Akram Khan (Al Doilea Actor) e un cunoscut dansator de origine indiană care a mai colaborat cu Brook și la alte spectacole ...iar lista se poate completa.

Interculturalitate, antropologie teatrală, sinteză culturală

Textul scris de Shakespeare este redus și sunt păstrate doar momentele esențiale care reconstruiesc, chiar și pentru un spectator care nu a mai auzit povestea prințului danez, firul întâmplărilor; numărul personajelor care duc această poveste este și el redus, Brook păstrează doar 13 personaje, Laertes apare doar în Actul IV, unii dintre actorii interpretează două roluri;
în acest punct interesantă este interpretarea de către același actor, Jeffery Kissonn, atât a rolului Fantomei, cât și a regelui Claudius; din această perspectivă, rezultatul afișat de Brook aduce în scenă o explicație nouă la nivelul întregii acțiuni: Claudius și Hamlet tatăl sunt frați gemeni, astfel justificându-se căsătoria neașteptată și pripită a reginei cu fratele fostului ei soț; însă dacă extrapolăm și aplicăm aceeași temă întregului spectacol, se poate observa că teoria aplicată primei relații se dărâmă: Bruce Myers e și Polonius și Groparul, iar Rohan Siva e și Guildernstern și Laertes.

Spațiul se sprijină pe culoarea sângelui; covorul roșu concentrează în jurul său acțiunea, semnele apartenenței la regalitate sunt roșu și albastru, până și sabia care-i aduce sfârșitul lui Hamlet e purpurie. Dintre elementele primordiale, Brook păstrează focul ascuns în forma lumânărilor și candelelor prezente în spațiul scenic.

Timpul este aici și acum, oricând și oriunde. Costumele, o anumită bucată muzicală, un element specific al unei locații ne-ar putea duce cu gândul la un timp anume. Dar cum aceste bucăți nu sunt clar delimitate, locul și timpul în care povestea e spusă poate fi aici și acum, oricând și oriunde.

Brook a luptat întodeauna pentru mixajul intercultural. Întreaga sa activitate în domeniul teatrului stă drept mărturie. Distribuția din Hamlet e multinațională; fiecare actor a venit cu propriul lui bagaj cultural; valizele culturale s-au intersectat, interconectat; rezultatul e un spectacol în care se folosește drept suport de comunicare limba engleză (excepție făcând momentul de teatru în teatru în care se apelează la greaca veche) pentru a spune o poveste a cărei valabilitate stă în afara timpului.

Adrian Lester e încântător în rolul prințului danez; naturalețea, firescul, claritatea gândului transpus scenic – toate ajung la spectator și-l conduc într-o lume în care conștiința ne transformă pe toți în lași. El e pivotul în jurul căruia gravitează restul componentelor acestui tablou. Textul shakespearian, rostit de Lester, nu are nimic artificial în ciuda prafului așezat în timp peste el.

Brook a reușit construcția unui Hamlet actual, proaspăt, adaptat începutului de mileniu III, esențializând, concentrând și servind ingredientele teatrale, care l-au făcut unul dintre cei mai bine cotați regizori, sub forma unui spectacol plin, la tot pasul, de senzația teatrului bine făcut.

Notă:
Sursă foto: artboutique

The Tragedy of Hamlet
Directed by Peter BrookCast includes: Adrian Lester (Hamlet)
Jeffery Kissoon (The King and The Ghost)
Natasha Parry (The Queen)
Bruce Meyers (Polonius and Gravedigger)
Scott Handy (Horatio)
Shantala Shivalingappa (Ophelia)
Rohan Siva (Guildenstern and Laertes)
Asil Rais (Rosencrantz)Antonin Stahly (Osric)