(Colecția Cotidianul, Editura Univers, București, 2006„Înșelătoria” lui Romain Gary a stat multă vreme nedescoperită: în 1975 Emile Ajar primește Premiul Goncourt pentru romanul La vie devant soi (Ai toată viața înainte), iar cartea este vândută în peste un milion de exemplare; după șase ani, se constată că Romain Gary e singurul scriitor care a obținut de două ori premiul mai sus amintit: Emile Ajar și Romain Gary sunt, de fapt, una și aceeași persoană.
Ai toată viața înainte e viața povestită adulților apelându-se la simțurile unui copil – pe numele său Mohamed, dar căruia toată lumea îi spune Momo - ca să pară mai mic. Viața lui Momo se desfiră într-un cartier al Parisului în care curvele, travestiții, negrii, evreii și arabii împart spații mult prea mici pentru viețile lor aglomerate de mult prea multe istorii ilicite. Fiu de curvă și arab pe deasupra, Momo e în grija lui Madam Roza – evreică, trecută prin chinurile Auschwitz-ului, dar care se liniștește atunci când privește la tabloul lui Hitler - o fost prostituată, actualmente posesoarea unui „orfelinat” casnic în care se înghesuie copiii curvelor aflate încă în câmpul muncii.
Momo ne poartă privirea prin aceste spații, punctând fiecare întâmplare, fapt sau poveste cu câte o vorbă filosofică:
„mucoșii care se droghează se obișnuiesc toți cu fericirea, iar asta nu iartă, având în vedere că fericirea e cunoscută pentru stările ei de absență (...) Dar nu țin neapărat să fiu fericit, prefer mai degrabă să trăiesc. Fericirea e o porcărie imensă și cineva ar trebui să o ajute să coboare cu picioarele pe pământ”;
„De la o anumită vârstă ești tot mai rar frecventat, doar dacă n-ai niște copii pe care legea naturii îi obligă”;
„Dar nenea Hamil se rătăcise prin sinea lui, căci viața îi lasă pe oameni să trăiască, fără să mai bage de seamă ce se întâmplă cu ei”
Romanul îți lasă un gust dulce-amar odată ce ai închis povestea lui Momo între cele patru coperți, iar să lecturezi Ai toată viața înainte e o adevărată plăcere pentru o după-amiază în care cerul stă să plouă.
Nu pot să nu înscriu romanul lui Gary în seria celor construite după aceeași rețetă – viața văzută și povestită prin ochii și inima lui copil: pe același raft s-ar putea lesne pune și cartea lui Eric-Emmanuel Schmidt – Oscar și Tanti Roz, precum și cartea lui Attila Bartis – Plimbarea. Faptul că cele trei romane sunt puse pe același raft nu înseamnă și că valoarea lor este una și aceeași – cartea lui Schmidt este mult prea siropoasă, cea a lui Gary e plină de filosofii precoce, în același timp dureros de adevărate și rostite cu mult umor negru, iar romanul lui Bartis e răscolitor de bine scris.
Si tot pe acelasi raft s-ar putea inscrie si "Viata lui Pi" - a lui Yann Martel. Recomand cu caldura:)
multumesc frumos de recomandare