A apărut o eroare în acest obiect gadget







„Odată ... când Franța era ocupată de naziști ...” – e propoziția care deschide basmul cinematografic al lui Quentin Tarantino, Inglourious Basterds. Odată ... odată ca niciodată ... ca în basmele ce sucesc în felul lor fețele faptelor, istoria, devenită în timp mit serios și musai tratată pe măsură, e preluată și, ca într-o joacă, e „reconsiderată”; și toate astea pentru că Tarantino face parte din categoria celor pentru care sintagma homo ludens se potrivește mănușă.




În vremurile în care Franța era ocupată de naziști și totul se reducea la care pe care, Colonelul Hans Landa – Vânătorul de evrei, își realizează, asemeni unui detectiv, cu scupulozitate și minuțiozitate, sarcinile ce i-au fost alocate. Îl încurcă în treburile sale doar banda de ticăloși fără glorie condusă de locotenentul Aldo Reine cunoscut mai ales ca Aldo Apașul, locotenent ce are în subordine o echipă specială, formată din soldați evrei, căreia îi face o deosebită plăcere să scalpeze naziști și să le cresteze pentru totdeauna zvastica pe frunte. Abilului Hans Landa îi scapă uneori, rar ce e drept, cât un evreu. Și odată scăpat, acesta găsește locul, dar mai ales momentul optim pentru a-i face pe naziști să plătească pentru chinurile încasate; așa se face că Shosanna – acum Emmanuelle Mimieux, scăpată din raza de acțiune a pistolului lui Landa, conduce un cinematograf numai bun pentru proiecția filmului Mândria națiunii, regizat de Goebbels; la premiera capodoperei cinematografice naziste, se vor aduna toate capetele ilustre ale nazismului, în frunte cu Hitler, Goebbles și Göring ocazie numai bună pentru a-i incendia cu 350 de filme pe peliculă de nitrat. După cinci capitole de poveste, totul sare în aer, nitratul intră în combinație cu explozibilul, iar visul lui Landa de-și trăi restul zilelor liniștit și la adăpost pe continentul american e crestat de o zvastică ale cărei urme nu vor putea fi curățate niciodată.






Specifică filmelor lui Tarantino, structurarea în capitole (cinci la număr în acest caz), păstrează de această dată cursul firesc al acțiunii, fiind întreruptă doar de explicațiile necesare momentului ce tocmai se desfășoară. Cu toate că avem de-a face cu o producție cinematografică, fiecare scenă poartă o puternică amprentă teatrală (în acest sens, capitolul unu poate fi adus în discuție), iar goana obiectivului după detalii și fizionomii e delicioasă. Muzica stă și ea alături de celelalte personaje ale acțiunii. Actorii, în frunte cu Christoph Waltz, sunt conduși atent de Tarantino, nici un gest în plus, nici unul în minus.




Inglourious Basterds – un film al cărui umor n-ai cum să nu-l savurezi și apreciezi, un film în care istoria e pretext, iar faptele ei sunt reașezate din spatele unei camere de filmat căreia îi e mai drag să-și expună povestea lui „odată ...când Franța era ocupată de naziști” râzând, decât judecând pe baza unor documente lipsite de fascinația ficționalului.



Leave a Reply