HARUKI MURAKAMI – DANS, DANS, DANS




(Editura Polirom, 2004, Traducere și note de Iuliana Tomescu)


Am început să ... dansez cu Murakami dintr-o întâmplare. Și uite că îmi face plăcere. Ador momentele în care vine la mine, ma ia de mână și mă ridică de pe scaun, conducându-mă în ringul de dans. Și dansăm, dansăm, dansăm ... Nu obosim niciodată. Oricât de mult am repeta aceleași ritmuri.


Dans, dans, dans ... e oarecum continuarea romanului În căutarea oii fantastice. Același personaj fără nume, același real mixat cu o lume de dincolo, același univers fascinant. Totul explicat, de data aceasta, în detalii ample: societatea capitalistă avansată în care miturile s-au comercializat, dragostea se aseamănă cu senzația pe care o ai atunci când conduci un Subaru vechi, iar deszăpezirea culturală (scrisul de umplutură) e necesară atunci când vrei să-ți asiguri existența.


La patru ani după întâmplările din În căutarea oii fantastice vocile din lumea de dincolo capătă amplificare, recheamă sufletul plafonat și-l pun să danseze:


„Să dansezi. Tu trebuie să dansezi cît ține muzica. Pricepi ce-ți spun? Dansează mai departe, fără să te oprești. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândești la lucrurile astea, ți se opresc picioarele. O dată oprite, eu nu mai pot face chiar nimic pentru tine. Legăturile tale se vor destrăma complet. Se vor pierde pentru totdeauna. Nu vei mai putea trăi decât în această lume. Treptat, vei fi absorbit înăuntru. Așa că să nu-ți stea picioarele. Să nu-ți pese o secundă, oricât de prostesc ți s-ar părea. Tu continuă să dansezi, pas după pas. Ai să vezi că, puțin câte puțin, părțile înțepenite se vor mai destinde. Pentru anumite lucruri nu e prea târziu. Folosește tot ce poți folosi. Dă tot din tine. N-ai de ce să te temi. Acum ești obosit și înspăimântat. Se întâmplă oricui. Ai senzația că totul e greșit. De aceea ți se opresc picioarele. (...) Trebuie doar să dansezi. Trebuie să dansezi bine, să te admire toată lumea. Dacă faci asta, atunci poate că o să te pot ajuta. Așa că dansează. Dansează cât ține muzica.”*


* H. Murakami, Dans,dans, dans (p.117)

· , , · (No comments)

HARUKI MURAKAMI – ÎN CAUTAREA OII FANTASTICE






(Editura Polirom, 2003, traducere și note de Andreea Sion)






te-ndrăgostești la tot pasul. de oameni. de stări. de o anumită culoare a cerului. de un sentiment. de un vers. de o carte. de un drum. de...te miri ce. și dragostea asta ține...ține cât ține pasul, omul, starea, culoarea cerului, sentimentul, versul, cartea, drumul ... ține chiar și după ce-ai mâncat cu lăcomie cele 357 de pagini ale cărții lui Haruki Murakami, În căutarea oii fantastice.





n-aș putea să povestesc o poveste ce nu poate fi povestită. o irealitate plină la tot pasul de mușcătura veninoasă a realului. aș putea recompune un fir care să țină de o existență obiectivă, aș putea să depun în câteva rânduri, matematic - 1 lângă 1, 2 lângă 2, să scad și să adun, să extrag radical din realități și irealități - subiectul. și uite-așa farmecul s-ar descompune în particule care n-ar mai genera dragostea care te-a făcut să te îndrăgostești ...căci n-ai cum să scapi din ghearele pline de sentimentul de afecțiune cu care te îmbracă În căutarea oii fantastice.



cine caută oaia fantastică? el, tânărul agent de publicitate? sau eu? sau Șobolanul care întoarce ceasul? sau Maestrul Oilor?

***

în general, adorăm povestirile acoperite de fictiv, care, scrise în așa fel încât să facă dragoste cu fiecare părticică a creierului implicată în procesul de receptare, te desprind din aici și acum, din timpul care centralizează secunda și minutul, din spațiul care delimitează concretul..și asta din fascinația veșnică a omului în fața unui altundeva ...

***


„Am scuturat din cap și am deschis ochii. Trupul îmi amorțise și mă durea capul. Mă simțeam de parcă cineva m-ar fi băgat într-un shaker, la un loc cu cuburile de gheață, și m-ar fi amestecat bine. Nimic nu e mai neplăcut ca trezitul în beznă. Am senzația că trebuie să reiau totul de la capăt. În prima clipă parcă trăiesc viața altcuiva, și-mi ia timp pănă să revin la viața mea. E straniu să-ți privești propria viață ca pe viața altcuiva. Aproape că-ți vine să crezi că un asemenea individ nu poate exista.M-am spălat pe față la chiuveta din bucătărie, apoi am băut două pahare de apă. Apa era rece ca gheața, dar n-am reușit să-mi răcoresc fața fierbinte. M-am așezat din nou pe canapea și, stând așa în întuneric și tăcere, am încercat să mă adun și să-mi regăsesc propria viață. N-am reușit să pun cap la cap prea multe, dar, încet-încet, am simțit iar că-i viața mea. Într-un final mi-am revenit. Mi-e greu să explic altcuiva ce înseamnă asta, și probabil că nici n-ar interesa pe nimeni.”*

* Haruki Murakami, În căutarea oii fantastice, p.329

· , , · 4 comments

Haruki Murakami – LA SUD DE GRANIȚĂ, LA VEST DE SOARE

(Editura Polirom, 2003, traducere de Angela Hondru)

„O întâlnire nu este altceva decât începutul unei despărțiri” – e un proverb japonez, plin de poezie, care îți creează în neuronii stimulatori de emoții, senzația pe care ți-o imprimă în suflet și rațiune cartea lui Haruki Murakami, La sud de graniță, la vest de soare - senzație de care nu poți scăpa cu una cu două, cu o zi ce trece peste tine, cu o ploaie ce răpăie peste cabana de munte în care savurezi rândurile înscrise între coperți.

Ploaia aducătoare de povești de dragoste; ploaia care însoțește orice spasm al iubirii fizice și trupești; ploaia ai cărei stropi, înscriși cu versuri pline de ritm, se adună în adâncituri ude dând naștere unei elegii a iubirii ce ia forma unui roman.


Fotografiile sunt umbre. Ploaia e liniștită. Viața e așezată pe un portativ și scoate sunete melancolice.

Nu vreau să-i stric fumusețea decodificându-i subiectul, disecându-i personajele. Știu doar că de la Salman Rushdie încoace n-am mai întâlnit, până la Murakami, un autor care să lase atâtea urme în mine.
și brusc mi s-a făcut poftă și de Kar Wai Wong...











· , , · 2 comments

← Older entries