închis într-o cutie a cărei menire este aceea de a te transporta din punctul A în punctul B,un zâmbet ți se așează pe buze când corpul se lasă așezat în scaunul de lângă geam. și toate, derulate pe repede înainte, se mișcă înaintea ochilor: ceața densă descoperă siluete mai mult sau mai puțin grăbite, copacii, al căror maro e mult mai pregnant în acest tablou de iarnă ce stă să vină, sunt singurele elemente imobile, iar sensul absurdului existenței se învîrte printre sinapse și încearcă să stabilească relaționări logice. și parcă totul e mânuit. doar că nu vezi sforile. și dacă nu le poți percepe, începi să te îndoiești de existența lor. și totuși, timpul – măsură omenească de raportare, se aglomerează și conștientizarea finitudinii se amplifică. din noul sensul lipsei de sens. cutia a cărei menire este aceea de a te transporta din punctul A în punctul B, pare o cutie minusculă, care se închide într-o cutie puțin mai mare, iar cutia puțin mai mare se poate vârî într-o cutie imensă. relaționările logice generate de sinapse se aglutinează în comunicări, comunicările apar și ele pline de clișee și stereotipuri. tragedia limbajului și absurdul existențial.
“unul dintre motivele pentru care CÂNTĂREAȚA CHEALĂ a fost intitulată așa este că nici o cîntăreață, cheală sau pletoasă, nu-și face apariția” – afirma Eugen Ionescu, în cadrul începutului unei discuții rostite la Institutele Franceze din Italia, 1958 – extras din caietul de sală al spectacolului. Tot din caietul de sală, aflăm că piesa scrisă de Ionescu și pusă în scenă la Théâtre de la Huchette, a avut, “în cinzeci de ani, peste 16.000 de reprezentații, mai mult de 1.500.000 de spectatori, a asigurat activitatea la peste o sută de actori”. În România anului 2009, Tompa Gábor este cel care primește drepturile de autor pentru punerea în scenă, la
Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj, a textului ionescian (fapt sucit și răsucit pe toate părțile de media cu ai săi diverşi comentatori, transformat, pe alocuri, în bătălie pentru mândria națională). Şi rezultatul, spectacolul naţionalului clujean, nu face decât să confirme capacitatea de descifrare, dar mai ales, incredibila putere de a citi, cât mai aproape de sensul lumii ionesciene, a lui Tompa Gábor. Fascinaţia vis-a-vis de autori ca Ionescu sau Beckett a regizorului, îmi opreşte pentru o clipă traseul liniar al gândirii, formând o buclă şi întorcându-mă în trecut, când priveam absolut uluită
Aşteptându-l pe Godot, şi orice dicţionar a cărui menire ar fi fost aceea de a-mi traduce cuvinte din maghiară în română, ar fi fost complet inutil, căci Tompa Gábor foloseşte un limbaj universal.
O bibliotecă cu 35 de rafturi. O bibliotecă în care stau aşezate 105 păpuşi, zâmbitoare, colorate, frumos îmbrăcate, parcă tocmai scoase din cutie. Cadrul alb al bibliotecii e frumos îmbrăcat cu volane de material crem. Proprietarul cutiei cu iluzii, îmbrăcat impecabil în frac şi cu joben pe cap, ridică bagheta, iar faţada bibliotecii se ridică uşor-uşor, descoperind un interior alb de cutiuţă ...muzicală în care
Arlechinul supraveghează una dintre păpuşi – Domnul Smith, care stă frumos aşezată pe un scaun citind The Times, iar dintr-o cutie mai mică, răsare, parcă împinsă în afară de un resort, o altă păpuşă- Doamna Smith, cu faţa parcă de porţelan; am senzaţia că cineva, tocmai înainte de a o elibera, învârtise o cheiţă magică, iar ea ne enumeră mecanic elementele constituente ale cinei din seara aceasta.
Menajera, Mary, în costum milităresc, îşi face apariţia, deschizând uşa şi pregătind cadrul pentru vizita domnului şi doamnei Martin.
Doar că domnul şi doamna Martin nu sunt cine se cred a fi, iar aceeaşi Mary, de data aceasta, în hainele lui Sherlock Holmes, imortalizând pe peliculă confuzia, nu ajută defel la dezlegarea enigmei.
Pregătiţi pentru vizită, în haine de gală – de fapt, schimbându-şi costumele între ei, domnul Smith în rochia galbenă de poveste şi doamna Smith în pataloni gri, îşi primesc musafirii. Ceasul fără limbi, ce stă cuminte aşezat pe peretele din faţă, dezvăluie propria sa curgere a timpului şi aduce clişee-discuţii şi stereotipuri amicale. Iar atunci când soneria se aude și la ușă (ușă rotativă, fabricată din sticlă) se presupune că așeaptă cineva, chiar dacă nu e neapărat să fie cineva atunci când se sună la ușă, Pompierul cu casca şi faţa lui aurie, parcă tocmai coborât de pe un soclu, îşi începe socializarea anecdotică.
Mary, de data aceasta sub forma unei servitoare îmbrăcată într-o rochie roz în care sânii se ascund apetisant, e prinsă de focul poeziei.
Măștile din finalul piesei stau portocaliu așezate pe chipurile păpușilor, iar aglomerarea de litere, cuvinte, onomatopee, rostite de vocile ce stau acoperite de măști, “trădează” în fond comedia lui Ionescu, dezvăluindu-i, din spatele acelorași măști, zâmbetul tragic. Iar pentru ca “trădarea” să fie completă, finalul Cântăreței lui Tompa desenează traseul în sens invers al întregilor mișcări executate de cele șase păpuși; la capătul reluării îți zâmbește același start al spectacolului. Sunetul ascuns în cutiuța muzicală e tot mai puternic, iar Proprietarul cutiei cu iluzii își face din nou simțită prezența. Folosind aceeași baghetă magică, are puterea de a închide iluziile comprimate într-o ora și jumătate de spectacol, iar ochiului îi apare în raza vizuală aceeași bibliotecă în care stau așezate cuminți și frumoase, în 35 de rafturi, 105 păpuși.
Cântăreața Cheală - precizie, acuratețe, poezie matematică, în care actorii sunt nevoiți să nu pluseze, să nu omită. Iar tehnica, expresivitatea corporală, expresivitatea facială, mișcările sincron și matematic așezate ticăie pe ritmurile muzicii interioare a spectacolului. Totul se desfășoară în secunda în care a fost programat să se desfășoare.
Nimic nu e mai plăcut decât un spectacol în care regizorul complotează cu scenograful și actorii pentru a-ți servi o cutiuță cu iluzii, pe care, oricând o poți deschide, și din care răsare senzația unui act teatral implecabil, a cărui valoare certă nu poate fi discutată.
Notă
Sursă foto:
Fișă de spectacol:
CÎNTĂREAŢA CHEALĂ
de Eugène Ionesco
traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi
un spectacol de: Gábor Tompa
scenografia: Judit Dobre-Kóthay
Distribuţia:
Domnul Smith Cătălin Herlo
Doamna Smith Elena Ivanca
Domnul Martin Adrian Cucu
Doamna Martin Angelica Nicoară
Mary, menajeră Irina Wintze
Căpitanul de Pompieri Ionuţ Caras
Arlechinul Silvius Iorga
Proprietarul cutiei cu iluzii Paul Basarab, Petre Băcioiu
regia tehnică: Estera Biro
lumini: Jenel Moldovan, Dorel Şimon, Alexandru Corpodean
sunet: Marius Rusu, Vasile Crăciun
sufleur: Crina Onaca
Menajera, Mary, în costum milităresc, îşi face apariţia, deschizând uşa şi pregătind cadrul pentru vizita domnului şi doamnei Martin.
