mi-aduc aminte că era o dupa-amiază de vară în care ploaia cădea sâcâitor. stropii încolonați nu făceau altceva decât să prelungească tăcerea care se așezase peste cetate. nici un pas, nici un vârf de umbrelă nu se ivea dincolo de drum. până la urmă s-au strâns vreo două duzini de oameni. Attila Bartis își lansa Plimbarea la Tîrgu-Mureș. îl priveam atentă în timp ce rostea pasaje din propria-i carte și-mi spuneam cât de ușor ar fi să te îndrăgostești de un astfel de om. după un an, am deschis cartea cu autograf. am înțeles de ce ar fi fost insuportabil de ușor să te îndrăgostești de Attila Bartis.

Editura Polirom, 2008, Traducere din limba maghiară de Marius Tabacu

M-am plimbat de mână cu Attila Bartis. M-a purtat într-o lume plină de cruzime. Mie îmi vorbea copilul din spatele acestei povești. O poveste al cărei fundal social și istoric îl poți reconstrui cu ușurință (societatea maghiară după Al Doilea Război Mondial, Revoluția Maghiară din 1956). Plimbarea prin viață a unui copil; plimbarea către maturizare. Și ce maturizare! Într-o lume în care bătrâni ciudați dau lecții de viață și supraviețuire, în care crești în timp ce ei mor unul câte unul. O lume în care copilăria se rezumă la câteva clipe și acelea distrosionate și pline de experimente bolnave. Moartea pândește cu ochi lingușitori și sadici pe tot parcursul acestui drum. Copilul privește, lipsit de inocență, candoare și sensibilitate, tot acest univers plin de puroi și putred. Copilul crește fără a-și copilări copilăria. Copilul se maturizează. Copilul aduce pe lume un avorton ce va fi păstrat într-un borcan cu formol. Plimbarea e a unui copile.

„Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfingeau în praf. Iarba uscată era la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. ”*

„Totul a început, nu-i așa, cu faptul că am tranșat câteva animale. Pisicile din întâmplare, găina pe ascuns și cel mai mult m-a șocat faptul că, după intervenția mea, nu a mai rămas în viață nici una. Așadar, din uvertură lipseau tocmai cele ce ar fi constituit cricumstanțele unei copilării obișnuite. Bucuria descoperirilor, a mirărilor, a misterelor. De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama mea față de puiul acela mort a fost o copilărie, dar dacă te caci pe tine de teamă nu înseamnă neapărat că ai și avut o copilărie adevărată. Pizda mă-sii de viață, dați-mi voie să-mi definesc copilăria prin aceste bucurii de doi bani, ca astea, deși, cronologic, nu e tocmai corect”**

*, ** Attila Bartis, Plimbarea, p.155, p.137

Cu toate acestea, firul povești îi apare, celui care cunoaște originalul - piesa lui Eugene O’Brien, subțire și lipsit de farmec, umor și ironie.

Au trecut 408 ani de când Shakespeare a scris tragedia prințului Hamlet. Mai toți actorii și-au dorit ca, măcar o dată, să-l joace pe prințul danez. Regizorii și-au atașat și ei la CV, din varii dorințe sau obsesii, piesa lui Shakespeare. Au apărut nenumărate adaptări cinematografice (interesantă mi se pare adaptarea din 1900, cu titlul Le Duel d'Hamlet - în care Sarah Bernhardt e Hamlet sau versiunea lui Michael Almereyda cu Ethan Hawke) și readaptări teatrale postmoderne ale Hamlet-ului shakespearian – un exemplu e, Hamletmachine, piesa dramaturgului Heiner Müller.

Peter Brook e unul dintre regizorii care a reușit să creeze noi viziuni, perspective și puncte de referință în teatru. Grotowski îl considera, alături de Eugenio Barba și Living Theatre unul dintre copiii lui Antonin Artaud. Indiferent de punctul de referință al observatorului, Peter Brook aduce neașteptatul și magicul pe scena de teatru. În The Shifting Point Brook spunea că „teatrul e stomacul în care mâncarea se metamorfozează în două cantități egale: excremente și visuri”. Pornind de la această afirmație aș adăuga: Brook digeră ingredientele teatrale și le elimină sub formă de visuri. Ingredientul folosit atunci când gătește, mitul – fie că e vorba de Marele Will sau orice altă poveste exemplară – e asezonat cu primordialul, cu o constantă întoarcere la rădăcini, cu o sinteză permanentă între cultura Estului și cea a Vestlui.

The Tragedy of Hamlet
Filmat la Théâtre des Bouffes du Nord
Regia Peter Brook
13 personaje și o distribuție internațională
Textul shakesperian redus la 2 ore și 14 minute și un ... covor roșu, cu liniile trasate asemeni unui tatami japonez - astfel e creionat în coordonate majore spectacolul filmat al lui Brook.

Danemarca e o închisoare,

pereții de la Théâtre des Bouffes du Nord – de culoarea sângelui, cu tencuiala aplicată zidului asemeni unei scoarțe pe o rană deschisă – par a fi asamblați în jurul covorului–spațiu de joc, la rândul său purpuriu, covor alături de care mai populează spațiul câteva perne și măsuțe; se proiectează, din aceste elemente, o Danemarcă descompusă, dar care mai păstrează încă substraturi maiestuoase

iar familia regală e multinațională

Adrian Lester (Hamlet) e de origine jamaicană, Jeffery Kissonn (Claudius, Fantoma) e un actor de culoare, Shantala Shivalingappa (Ofelia) e o cunoscută dansatoare de origine indiană, crescută la Paris, Rohan Siva (Guildenstern, Laertes) e englez de origine din Sri Lanka, Asil Raïs (Rosencrantz) e de origine indiană, Yoshi Oida (Primul actor) e un cunoscut actor japonez performer al tradiționalului teatru Nô și al clasicului kyogen, Akram Khan (Al Doilea Actor) e un cunoscut dansator de origine indiană care a mai colaborat cu Brook și la alte spectacole ...iar lista se poate completa.

Interculturalitate, antropologie teatrală, sinteză culturală

Textul scris de Shakespeare este redus și sunt păstrate doar momentele esențiale care reconstruiesc, chiar și pentru un spectator care nu a mai auzit povestea prințului danez, firul întâmplărilor; numărul personajelor care duc această poveste este și el redus, Brook păstrează doar 13 personaje, Laertes apare doar în Actul IV, unii dintre actorii interpretează două roluri;
în acest punct interesantă este interpretarea de către același actor, Jeffery Kissonn, atât a rolului Fantomei, cât și a regelui Claudius; din această perspectivă, rezultatul afișat de Brook aduce în scenă o explicație nouă la nivelul întregii acțiuni: Claudius și Hamlet tatăl sunt frați gemeni, astfel justificându-se căsătoria neașteptată și pripită a reginei cu fratele fostului ei soț; însă dacă extrapolăm și aplicăm aceeași temă întregului spectacol, se poate observa că teoria aplicată primei relații se dărâmă: Bruce Myers e și Polonius și Groparul, iar Rohan Siva e și Guildernstern și Laertes.

Spațiul se sprijină pe culoarea sângelui; covorul roșu concentrează în jurul său acțiunea, semnele apartenenței la regalitate sunt roșu și albastru, până și sabia care-i aduce sfârșitul lui Hamlet e purpurie. Dintre elementele primordiale, Brook păstrează focul ascuns în forma lumânărilor și candelelor prezente în spațiul scenic.

Timpul este aici și acum, oricând și oriunde. Costumele, o anumită bucată muzicală, un element specific al unei locații ne-ar putea duce cu gândul la un timp anume. Dar cum aceste bucăți nu sunt clar delimitate, locul și timpul în care povestea e spusă poate fi aici și acum, oricând și oriunde.

Brook a luptat întodeauna pentru mixajul intercultural. Întreaga sa activitate în domeniul teatrului stă drept mărturie. Distribuția din Hamlet e multinațională; fiecare actor a venit cu propriul lui bagaj cultural; valizele culturale s-au intersectat, interconectat; rezultatul e un spectacol în care se folosește drept suport de comunicare limba engleză (excepție făcând momentul de teatru în teatru în care se apelează la greaca veche) pentru a spune o poveste a cărei valabilitate stă în afara timpului.

Adrian Lester e încântător în rolul prințului danez; naturalețea, firescul, claritatea gândului transpus scenic – toate ajung la spectator și-l conduc într-o lume în care conștiința ne transformă pe toți în lași. El e pivotul în jurul căruia gravitează restul componentelor acestui tablou. Textul shakespearian, rostit de Lester, nu are nimic artificial în ciuda prafului așezat în timp peste el.

Brook a reușit construcția unui Hamlet actual, proaspăt, adaptat începutului de mileniu III, esențializând, concentrând și servind ingredientele teatrale, care l-au făcut unul dintre cei mai bine cotați regizori, sub forma unui spectacol plin, la tot pasul, de senzația teatrului bine făcut.

Notă:
Sursă foto: artboutique

The Tragedy of Hamlet
Directed by Peter BrookCast includes: Adrian Lester (Hamlet)
Jeffery Kissoon (The King and The Ghost)
Natasha Parry (The Queen)
Bruce Meyers (Polonius and Gravedigger)
Scott Handy (Horatio)
Shantala Shivalingappa (Ophelia)
Rohan Siva (Guildenstern and Laertes)
Asil Rais (Rosencrantz)Antonin Stahly (Osric)

Planul II. Mâna schimbă canalul. Terasa e demolată. Îi ia locul un cinematograf învechit, cinematograf în care un ușier își trăiește criza celor 28 de ani în mijlocul tinerilor care-și satisfac poftele în spațiul călcat în picioare de timp.